SOCIETATEA ŞI CRIMINALITATEA

(Valeriu Bujor. Societatea şi criminalitatea. RECENZIE. 
Legea şi viaţa, nr. 4, din 1996. (pp. 16-19))

Monografia „Criminalitatea în Moldova” apărută recent, autori ai căreia sunt A. Timuş şi V. Climenco, a trezit specialiştilor şi celor cointeresaţi în problema respectivă un viu interes. Ea constituind rezultatul unor cercetări de ani îndelungaţi, abordând aspecte variate ale răului social numit criminalitate. Autorii acestei lucrări: A. Timuş, membru-corespondent al Academiei de Ştiinţe a RM şi V. Climenco, doctor habilitat în ştiinţe istorice.

 

Auroriit cercetărilor au formulat scopul studiului în felul următor: „Am intenţionat să relevăm prin prisma opiniei publice cât de mult s-a apropiat societatea noastră de acea linie critică după care combaterea criminalităţii devine de necontrolat, să determinăm devierea socială a personalităţilor criminale de la normele de drept, de la valorile morale şi spirituale acceptate în societate. Ne-am pus scopul să dezvăluim cu ajutorul respondenţilor anumite tendinţe în evoluarea criminalităţii, modificările intervenite în caracterul, structura ei, să „pipăim” rădăcinile reale ale răului, să studiem factorii sociali propuşi de reprezentanţii societăţii în combaterea criminalităţii din republică” (pag. 120). De menţionat că autorii şi-au onorat scopul.

 

A. Timuş şi V. Climenco au dreptate, afirmând că criminalitatea a devenit o problemă pentru întregul popor, care cere unificarea tuturor forţelor sănătoase ale societăţii pentru combaterea ei (p. 6) şi, în primul rând, necesitatea de a înţelege de ce azi criminalitatea a atins un nivel, care pune în pericol existenţa statului moldovenesc.

Susţin întru totul aspiraţia autorilor de a reuni forţele ştiinţei sociologice şi a celei criminologice în crearea unei baze ştiinţifice solide de control a criminalităţii, cu toate că nu împărtăşesc opinia lor privind la faptul că criminologia este o ştiinţă juridică (p. 5). Volumul recenziei respective nu-mi permite să mă refer în mod detaliat la întregul spectru al problemelor abordate în monografie, însă asupra unora din ele voi atrage atenţia cititorului. Vreau să menţionez limbajul ştiinţific, dar în acelaşi timp accesibil, în care este expus materialul. Însăşi arhitectura lucrării este concepută reuşit: fiecare capitol începe cu reflectarea problemei examinate în oglinda datelor sociologice, se citează note informative şi, evident, propria părere asupra chestiunii expuse.

În capitolul „Societatea şi criminalitatea” cititorul va găsi informaţii ce confirmă teza despre faptul că criminalitatea a devenit o nenorocire a întregului popor. Autorii citează următoarele date: circa 70 la sută din cei chestionaţi sunt îngrijoraţi de starea criminalităţii în localitatea unde domiciliază: 65 la sută nu se simt apăraţi de atentate criminale, 57 la sută consideră că mafia şi elementele corupte au în prezent în Moldova cea mai mare influenţă (pag. 9), 88 la sută nu sunt mulţumiţi de politica penală a statului. Indicatori deosebit de alarmanţi.

Autorii exprimă prin investigaţiile sociologice respective analiza stării criminalităţii începând cu 1990.

Sunt de acord cu concluzia lui V. Climenco şi A. Timuş în legătură cu faptul că cel mai mare pericol pentru republică îl constituie tipurile de infracţiuni cu caracter nou şi că aprecierea proporţiei acestora nu este adecvată stării reale de lucruri. Dar de aceasta, după cum menţionează autorii, depind direcţia „loviturii principale”, strategia şi tactica combaterii criminalităţii, cât şi coordonarea tuturor forţelor, care permit a lua criminalitatea sub un control decisiv şi pe scară deplină (pag. 40). Este vorba de criminalitatea organizată şi de corupţia din Moldova, la existenţa cărora s-au referit 46 la sută şi 29 la sută din cei chestionaţi (pag. 32-35).

Ne acceptând faptul cum că corupţia este pivotul criminalităţii organizate (pag. 36), sunt întrutotul de acord cu concluzia, că însuşi sensul acestei noţiuni nu este clar multora astăzi, inclusiv nu numai cetăţenilor simpli, ci şi politicienilor, colaboratorilor din organele de ocrotire a ordinii de drept. Chiar şi juriştii-savanţi nu o tratează univoc.

În opinia mea problema criminalităţii organizate este astăzi o problemă politică, soluţionarea căreia depăşeşte competenţa organelor de ocrotire a ordinii de drept. Cei din urmă nu dispun nici de forţe, nici de mijloace şi nici de o bază juridică corespunzătoare, care ar permite organelor respective a lua sub control fenomenele respective. La rândul ei, lumea interlopă, nu are nevoie de legile statului. Acţionând după principiul „bani-minciună-violenţă” şi neîncadrându-se în nici o limită, lumea criminală ia cu succes sub control economia, finanţele, organele puterii şi administrative şi poate deveni, în cele din urmă, stăpân al societăţii.

În ce văd dnii Timuş şi Climenco rădăcinile necazurilor noastre? Iată câteva citate din monografia lor. „Viaţa reală confirmă: dacă practica socială conduce la scăderea considerabilă şi de lungă durată a producţiei industriale, indicatorilor de dezvoltare a agriculturii, transportului, construcţiei capitale, la năruirea sferei sociale, creşterea şomajului, corupţiei, criminalităţii, aceasta înseamnă în primul rând, că lipseşte ordinea socială elementară în societate, iar în al doilea rând, că practica socială se află în contradicţie cu procesele şi tendinţele legice ale dezvoltării societăţii respective, de aceea ea s-a adeverit în cleştele perturbărilor sociale, economice şi etico-morale” (p. 135).

Încă ceva. În pag. 133 citim „Dacă ordinea socială slăbeşte, atunci şi oamenii îşi permit abateri de la normele sociale, acceptate în societate, nerespectarea legilor, tradiţiilor morale, începe o criză generală, consecinţele ei – zguduiri social-economice şi politice, hiperinflaţia, şomajul, amploarea criminalităţii”.

Datele sondajului sociologic, citate de autori conturează un spectru în ansamblu al criminalităţii în Moldova. Atragem atenţia doar la câteva din ele. La baza piramidei cauzelor criminalităţii se află factorii economici şi morali, să urmărim cum se reflectă în conştiinţa socială problema respectivă. 85 la sută din cei chestionaţi văd cauza criminalităţii în reducerea periculoasă a nivelului de viaţă al poporului, 75 la sută – în înrăutăţirea protecţiei sociale, 73 la sută – în lipsa posibilităţilor de a munci normal, 18 la sută menţionează reducerea interesului faţă de munca particulară.

Într-adevăr, procesele de capitalizare, care se produc în republică, au condus la divizarea societăţii în săraci şi bogaţi. Procesul respectiv continuă, efectuând modificări frapante în societate. De menţionat că în principiu procesul de acumulare iniţială a capitalului în Moldova s-a încheiat. Ce avem în rezultat?

Pe de o parte, averi evaluate la milioane, legitimitatea cărora trezeşte profunde îndoieli, iar pe de altă parte – sărăcie, disperare. În societate sporeşte tot mai mult tensiunea socială în legătură cu declinul nivelului de producţie, creşterea şomajului, reducerea nivelului de viaţă, inechitatea socială, pierderea încrederii în ziua de mâine.

Datele sondajului confirmă: 51,6 la sută din persoane se referă privind nivelul şi calitatea vieţii la categoria celor lezaţi, 21,3 la sută – la categoria celor nenorociţi, 20,6 la sută – la limita supravieţuirii fizice; 80 la sută n-au încredere în ziua de mâine, 82 la sută nu sunt mulţumiţi de mersul evoluării democraţiei şi 80 la sută consideră că economia de piaţa nu se dezvoltă în direcţia corectă. Dacă la aceasta mai adăugăm faptul că salariul la 85 la sută din populaţie s-a adeverit cu mult mai mic decât minimul de existenţă oficial calculat de sindicate, atunci devine clar de ce autorii monografiei confirmă: situaţia social-economică ce s-a creat astăzi a devenit un mediu favorabil pentru criminalitate.

Procesele negative din sferele economică şi socială n-au putut să nu afecteze moralitatea socială. A. Timuş, V. Climenco menţionează că în ultimii 6-7 ani s-a produs substituirea valorilor de bază, fapt ce costă scump societatea. Într-adevăr, savanţii menţionează printre factorii creşterii criminalităţii de rând cu criza generală şi re ducerea nivelului de viaţă, devalorizarea valorilor morale, lipsa limitei, autocontrolului la cei tineri, deminuarea interesului faţă de muncă. Sunt deosebit de alarmanţi asemenea factori sociali cu efect puternic, cum ar fi nihilismul juridic, diminuarea responsabilităţii pentru proprietate, psihologia activă de înavuţire rapidă. Există şi alţi factori ai criminalităţii la care au indicat cei chestionaţi: decadenţa autorităţii puterii – 34 la sută, incompetenţa şi iresponsabilitatea cadrelor de conducere – 16 la sută, creşterea birocratismului – 66 fa sută.

Autorii cărţii examinează problema autorităţii puterii prin prisma autorităţii colaboratorului de poliţie, cu care oamenii simpli adesea fac asocierea puterii (p. 48). Consider că în acest caz se poate face o asemenea paralelă.

Să vedem împreună cu autorii din ce se constituie autoritatea poliţiei. Se întrevăd două componente: primul – autoritatea nu se oferă concomitent cu postul, al doilea – autoritatea se obţine prin propria muncă. Şi pentru a asigura această autoritate trebuie adoptate legile corespunzătoare, care ar contribui la promovarea statutului social al colaboratorului de poliţie şi l-ar învesti cu putere reală, independenţă, cu drepturi depline şi, desigur, cu responsabilitate deplină, oferindu-i protecţie socială reală.

La cele expuse trebuie să adăugăm şi necesitatea selectării psihologico-profesionale (dar nu pur şi simplu completării) a cadrelor de poliţişti. În acest plan merită atenţie propunerea autorilor (p. 78) privind crearea în cadrul sistemului MAI al unui serviciu de asigurare psihologică, care, pe de o parte, ar putea contribui la selectarea cadrelor, a doritorilor de a deveni profesionali, iar pe de altă parte, ar asigura asistenţă calificată specialiştilor angajaţi în organele de ocrotire a ordinii de drept şi ar preveni fenomenele de criză.

Suntem departe de figura poliţistului care ar întruchipa fermitatea puterii, garantul securităţii. Totuşi în faţa poporului poliţistul este simbolul puterii, cum e puterea, astfel e şi poliţistul. Poate că puterea actuală are nevoie anume de un asemenea poliţist: nepregătit profesional, neapărat social, neasigurat material, nedisciplinat. Aceste gânduri apar atunci, când te documentezi cu datele sondajului sociologic, citate în monografie.

La întrebarea care circumstanţe se reflectă deosebit de negativ asupra activităţii organelor ocrotirii ordinii de drept, răspunsurile sunt următoarele: 48 la sută din respondenţi au menţionat atitudinea neconştiincioasă la executarea obligaţiunilor de serviciu, 42-57 la sută – lipsa profesionalismului cuvenit şi insuficienţa de cadre calificate, 36 la sută – disciplina de serviciu şi profesională redusă, 36 la sută – consolidarea lumii interlope cu reprezentanţii aparatului puterii, administraţiei şi organelor de ocrotire a ordinii de drept, 66 la sută au indicat la faptul că colaboratorii poliţiei nu beneficiază de protecţia juridică şi socială. Numai 9 la sută din populaţie conform datelor sondajului respectiv apreciază insuficient activitatea poliţiei. Ce-i drept, poliţiştii susţin o altă părere – numai 37 la sută din respondenţi au recunoscut activitatea poliţiei insuficientă.

Consider că comentariile sunt de prisos. În opinia lui A. Timuş şi V. Climenco, cifrele citate mai sus necesită o analiză profundă din partea structurilor puterii şi conducătorilor organelor de ocrotire a ordinii de drept.

În capitolul „Cu ce intrăm în secolul viitor?” autorii apreciază starea criminalităţii, bazându-se pe rezultatele sondajului sociologic, datele statistice despre criminalitatea din Moldova şi din alte ţări, fac unele pronosticuri referitor la modificarea situaţiei criminogene în republică. Ca punct de plecare şi final al consideraţiilor lor serveşte aprecierea stării criminalităţii şi prognoza ei, care se conţine în investigaţiile sociologice, iată câteva date (p. 106). În anul 1994 numai un procent din cei chestionaţi au apreciat starea criminalităţii din republică ca fiind joasă, în acelaşi timp 43 la sută au apreciat-o ca foarte înaltă şi 54 la sută – ca fiind înaltă. La întrebarea cum se va modifica starea criminalităţii în anii apropiaţi se citează următoarele răspunsuri: 56 la sută din respondenţi consideră că criminalitatea creşte, 28 la sută – consideră că creşte neînsemnat, 12 la sută au răspuns că starea criminalităţii nu se va schimba.

Prezintă interes datele citate în monografie privind atitudinea populaţiei faţă de pedeapsa penală: 62 la sută din respondenţi s-au exprimat pentru înăsprirea responsabilităţii pentru infracţiunile deosebit de grave; pentru menţinerea pedepsei capitale ca măsură de protecţie socială s-au exprimat 30 la sută din cetăţenii republicii. Cu alte cuvinte, putem concluziona: dispoziţia societăţii e astfel, că la momentul actual, probabil, este ireal de a vorbi despre umanismul pedepselor. V. Climenco şi A. Timuş şi-au expus opinia faţă de pedeapsa capitală în felul următor: „Problema pedepsei capitale e într-adevăr, eternă. Atitudinea faţă de ea s-a modificat pe măsura evoluţiei societăţii, la schimbarea formaţiunilor sociale, climatului moral, nivelului economiei, spiritualităţii, în fine, sănătăţii psihice a unei sau altei naţiuni şi a stării generale a intelectului. Puţin probabil că astăzi s-ar putea conta pe posibilitatea soluţionării identice a problemei respective în întreaga lume. Sunt prea diferite nivelurile de dezvoltare ale unor sau altor state, prea neadecvate condiţiile de viaţă ale cetăţenilor, valorilor lor...

După toate probabilităţile, drept temei la soluţionarea problemei respective la etapa actuală de dezvoltare socială e oportun a urma principiul: continuitate, succesivitate, pe etape” (p. 94, 96). În următorul capitol autorii se întreabă – s-ar putea modela situaţia?

Bazându-se pe elaborările unor savanţi din mai mute ţări ale CSI citează diferite modele de politică penală a statului şi strategie generală de combatere a criminalităţii (p. 119-131). Sper că cititorul serios va găsi multe lucruri interesante în capitolul respectiv. Mă voi referi la una din tezele corespunzătoare propriilor mele reflecţii în acest sens privind asigurarea ştiinţifică a chestiunilor vizând combaterea criminalităţii. Autorii au dreptate afirmând că activitatea organelor noastre de stat în problema combaterii criminalităţii amintesc foarte mult poziţia corespunzătoare, atestată în „timpurile vechi”. Esenţa poziţiei se reduce la „marcarea activităţii” adoptarea hotărârilor, decretelor, directivelor, crearea comisiilor, consiliilor de coordonare, desfăşurarea consfătuirilor, prin cunoaşterea superficială a situaţiei reale, iar de aici generează reacţia neadecvată asupra stării reale a lucrurilor. Au dreptate autorii şi în faptul că în multe instanţe de conducere, inclusiv şi la MAI, conducătorii respectivi nu atrag atenţia cuvenită la rezultatele investigaţiilor sociologice şi elaborărilor ştiinţifice.

Este imposibil a combate criminalitatea numai în baza bunului simţ, ignorând legitatea existenţei şi manifestării criminalităţii, faptul acesta costă foarte mult societatea. A sosit timpul să preconizăm întreaga activitate a statului în domeniul controlului asupra criminalităţii pe o bază ştiinţifică solidă, lipsa ei condamnă iniţial la eşec orice eforturi în domeniul respectiv. E regretabil, însă, că în Moldova se ignorează anume necesitatea asigurării ştiinţifice a chestiunilor vizând combaterea criminalităţii, dar şi mai rău e că conştient se renunţă la ea.

La finele acestei recenzii ţin să menţionez, că lucrarea semnată de aceşti autori stimaţi: A. Timuş, membru-corespondent al AŞ a Republicii Moldova şi V. Climenco, doctor în istorie, merită o înaltă apreciere, fiind oportună şi servind ca bază pentru cercetările criminologice de viitor.

Valeriu BUJOR, doctor în drept, criminolog 
* A. Timuş, V. Climenco. Преступность в Молдове. Chişinău 1995, 164 p.