CÎTEVA REMARCI REFERITOARE LA ROLUL ŞTIINŢEI 
ÎN INSTRUIREA CADRELOR POLIŢISTE

Octavian Bejan, şef al Secţiei „Criminologie”
a Centrului de cercetări ştiinţifice al Academiei „Ştefan cel Mare”
a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova

Perfecţionarea continuă a cadrelor din organele afacerilor interne şi optimizarea procesului de instruire profesională, Editura Ştiinţa, Chişinău, 2003.

După cum este bine ştiut, orice instruire constă în transmiterea de cunoştinţe şi în formarea unor deprinderi şi priceperi profesionale la cei instruiţi. Aceste cunoştinţe nu sunt însă date apriori. Ele sunt achiziţionate şi constituie fundamentul instruirii. Fără aceste cunoştinţe o instruire este, pur şi simplu, de neconceput.

 

În societatea modernă, cunoştinţele sunt achiziţionate, precumpănitor, pe calea cercetărilor ştiinţifice. Anume ştiinţei îi revine, cu alte cuvinte, rolul de a furniza cunoştinţele necesare instruirii profesionale a membrilor societăţii. Cele menţionate se referă, bineînţeles, şi la instruirea cadrelor de poliţie. De unde rezultă că premisa majoră în pregătirea calitativă a cadrelor poliţiste o constituie dobîndirea ştiinţifică sistematică, în măsura necesităţilor, a cunoştinţelor performante în materie de activitate poliţienească.

Realitatea tristă este însă, în opinia noastră, că Ministerul Afacerilor Interne nu dispune de un sistem ştiinţific capabil să-i satisfacă nevoile. M.A.I. dispune de un Centru de cercetări ştiinţifice, care numără doar 9 cercetători, de activitatea ştiinţifică efectuată de cadrele didactice ale Academiei „Ştefan cel Mare”, care, într-o infimă măsură (cu unele excepţii, demne de toată lauda), se dedică şi cercetărilor ştiinţifice, precum şi de Masterat şi Doctorat care, deocamdată, nu a oferit realizări notabile. În asemenea condiţii, nu poate fi vorba, fireşte, despre o instruire de calitate a cadrelor poliţiste.

Prin urmare, este necesar: (1) a reforma şi a dezvolta actualul sistem ştiinţific de coroborare a activităţii M.A.I.; (2) a crea mecanisme de funcţionare optimă a sistemului ştiinţific; (3) a prevedea acest sistem cu componente menite să colecteze realizările de ultimă oră în materie din ţările dezvoltate.

Efectuarea cercetărilor ştiinţifice constituie, indubitabil, premisa majoră în instruirea calitativă a cadrelor de poliţie. Ea nu are însă efect practic, dacă realizările ştiinţei nu sunt preluate prompt de cadrele didactice. Or, aici adesea păcătuiesc dascălii noştri.

De aceea, este necesar ca ei să conştientizeze obligaţia de a se informa permanent privitor la recentele rezultate obţinute de cercetători şi să le includă neîntîrziat în materia predată, ceea ce ei, spre marele nostru regret, nu prea fac sau o fac cu o nepermisă superficialitate.

Procesele sociale specifice contemporaneităţii sunt de aşa natură, încît cunosc o dinamică impresionantă, ultrarapidă. În aceste condiţii, instruirea se transformă, tot mai mult, într-un proces de formare continuă, în conformitate cu cerinţele momentului.

Prin urmare, este necesar a desfăşura lecţii sau cursuri scurte cu poliţiştii, de îndată ce situaţia socială sau criminogenă s-a modificat (au apărut noi manifestări criminale, a sporit vertiginos un tip de criminalitate etc.), pentru a oferi poliţiştilor cunoştinţele, deprinderile şi priceperile adecvate, încît ei să poată face faţă noilor circumstanţe. Desigur, misiunea de a sesiza tendinţele şi modificările survenite în societate, de a studia fenomenele apărute în consecinţă şi de a obţine cunoştinţele necesare despre ele îi revine ştiinţei.

Şi din alt punct de vedere, ştiinţa reprezintă un suport pentru procesul de instruire a cadrelor poliţieneşti. Ea poate şi trebuie să contribuie semnificativ la elaborarea, optimizarea şi perfecţionarea concepţiei de pregătire a cadrelor poliţiste în instituţiile de învăţămînt ale M.A.I., în virtutea spiritului ei novator şi cognitiv. Astfel, ştiinţa are rolul de a participa activ la ajustarea oportună a sistemului şi programelor existente de instruire la nevoile actuale ale poliţiei în pas cu transformările pe care le suportă societatea şi, deci, activitatea poliţiei, ba chiar să releve tendinţele sociale şi să anticipeze, în consecinţă, nevoile de mîine ale organelor de poliţie.

Prin urmare, este necesar: (1) a iniţia cercetări ştiinţifice privind concepţia de pregătire a cadrelor de poliţie; (2) a organiza mese rotunde, conferinţe ştiinţifice etc. referitoare la subiecte de acest gen; (3) a forma grupuri de lucru însărcinate să pună la punct asemenea concepţii. Conferinţa de astăzi reprezintă tocmai un exemplu în acest sens.

Importanţa ştiinţei în pregătirea cadrelor poliţiste nu se reduce însă numai la aspectele (fundamentale) examinate. Ea joacă un rol activ şi în procesul formativ propriu-zis. Este vorba de activitatea ştiinţifică desfăşurată de cursanţii şi studenţii instituţiilor de învăţămînt ale M.A.I.: elaborarea tezelor de an sau de licenţă, pregătirea şi participarea cu rapoarte la conferinţe ştiinţifice studenţeşti, participarea la cercurile ştiinţifice de pe lîngă catedre etc. Această activitate specifică este menită, în primul rînd, să formeze la cursanţi capacitatea de a analiza şi a găsi, de sine stătător, soluţii pentru diverse probleme sau de a le elabora, în situaţiile în care ele lipsesc cu desăvîrşire ori nu sunt la îndemînă.

Organizarea şi desfăşurarea activităţii ştiinţifice a cursanţilor denotă, din păcate, multiple slăbiciuni. În primul rînd, cadrele didactice fie au o pregătire ştiinţifică insuficientă, fie nu au, în genere, o asemenea pregătire, din care cauză nu sunt capabili să le ofere cunoştinţele de rigoare. Astfel, ei nu ştiu ce este, de fapt, ştiinţa, care sunt regulile de efectuare a unei cercetări ştiinţifice, cum se organizează şi se desfăşoară o cercetare, cum se elaborează un plan de cercetare, care sunt cerinţele faţă de un text ştiinţific etc. În al doilea rînd, temele de cercetare (tezele de an, de licenţă etc.) sunt desuete şi teoretice. Or, pe de o parte, conjunctura socială şi situaţia criminogenă au cunoscut, în ultimii ani, transformări radicale, în timp ce temele sunt, la multe discipline, în mare măsură aceleaşi care au fost şi acum 20-30 de ani, iar pe de altă parte, este greşit a pune în sarcina cursantului cercetarea unui număr atît de mare de teme teoretice, deoarece ele sunt extrem de dificile, în timp ce studentul nu posedă pregătirea ştiinţifică în a le aborda (sunt puţini chiar şi cercetătorii consacraţi care se încumetă să le ia în studiu). Experienţa arată că sunt foarte puţini cursanţii capabili să facă faţă unor sarcini aît de complicate. În al treilea rînd, este ignorat cu desăvîrşire conţinutul lucrărilor (teze de an sau de licenţă) elaborate de cursanţi şi studenţi care sunt, pur şi simplu, copiate din an în an. Elaborarea lucrărilor a devenit, cu alte cuvinte, o simplă formalitate, fără o finalitate instructivă clară şi, poate, dorită. În al patrulea rînd, sunt puţine catedre şi cadre didactice care organizează cercuri ştiinţifice, pentru a realiza sarcina în discuţie, iar unele dintre aceste cercuri au un caracter pur formal. Nu este justificat nici faptul că în cercurile ştiinţifice sunt antrenaţi numai cursanţii şi studenţii cu reuşită ridicată, în timp ce ceilalţi sunt ignoraţi. În al cincilea rînd, cursanţii şi studenţii nu sunt cooptaţi (în afară de cazurile menţionate) la efectuarea unor cercetări întreprinse de cadrele didactice. Este vorba despre grupuri de cercetare alcătuite atît din cadre didactice, cît şi din studenţi, a căror activitate să se încheie cu publicarea unor lucrări ştiinţifice în coautorat. Dascălii noştri îi folosesc, de regulă, pe cursanţi la diverse acţiuni de cercetare, unele chiar importante, fără a menţiona acest fapt în lucrările tipărite ulterior, iar alţii recurg la publicarea textului din lucrările cursanţilor şi studenţilor în nume propriu.

Prin urmare, este necesar: (1) a ridica nivelul de pregătire ştiinţifică a cadrelor didactice, încît ele să cunoască şi să poată aplica regulile de efectuare a unei cercetări ştiinţifice, cum se organizează şi se desfăşoară o cercetare şi cum sunt alese ele în funcţie de problema studiată, care sunt cerinţele faţă de un text ştiinţific etc.; (2) a alinia tematica tezelor (de an şi de licenţă) şi a altor lucrări elaborate de cursanţi şi studenţi la nevoile actuale ale poliţiei; (3) a stabili pentru cursanţi şi studenţi o tematică preponderent aplicativă în activitatea lor ştiinţifică; (4) a acorda atenţia cuvenită cursanţilor şi studenţilor în elaborarea lucrărilor ştiinţifice şi, în genere, în activitatea ştiinţifică a acestora; (5) a lua măsurile de rigoare pentru a elimina practica plagierii şi copierii, din an în an, a tezelor de an şi de licenţă; (6) a-i antrena pe cursanţi şi studenţi în grupuri de cercetare, de rînd cu cadrele didactice, respectîndu-li-se, totodată, dreptul de autor; (7) a extinde şi îmbunătăţi calitatea cercurilor ştiinţifice; (8) a reanima şi susţine continuu activitatea Asociaţiilor Ştiinţifice Studenţeşti în instituţiile de învăţămînt ale M.A.I.

În încheiere, ne exprimăm speranţa că, poate, de această dată remarcile făcute, cu ocazia reuniunii ştiinţifice de astăzi, nu vor rămîne fără ecou practic, ci vor fi preluate şi implementate de cei responsabili în măsura utilităţii lor.