CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIVAT?

Unele sugestii pe marginea atentatului de lichidare a Universităţii de Criminologie
(Articol respins spre publicare de ziarele controlate de regimul comunist (august 2003))

Publicul larg este deja informat despre sistarea activităţii Universităţii de Criminologie, a uneia dintre cele mai mari instituţii particulare de învăţământ din ţară. Acest eveniment, care vă rămâne probabil ca o pată neagră în istoria învăţământului din Republica Moldova, a avut loc la 8 iulie curent prin decizia Camerei de Licenţiere din Republica Moldova.

Licenţa Universităţii de Criminologie (pentru învăţământ universitar, superior de scurtă durată, liceal şi a celor 6 reprezentanţe) a fost retrasă invocându-se ca motiv desfăşurarea ilicită a activităţii de învăţământ postuniversitar (că este vorba anume de masterat am aflat mai târziu din acele interviuri care le dădea Directorul Camerei de Licenţiere dar nu din Decizia organului respectiv).

 

O asemenea decizie la presupusa încălcare trezeşte cel puţin nedumerirea colectivului Universităţii de Criminologie şi a celor care cunosc ce reprezintă instituţia noastră, deoarece soarta a câtorva mii de oameni (studenţi şi profesori) s-a hotărî, în doar câteva ore. Cu atât mai mult cu cît acest eveniment s-a produs doar puţin timp după finalizarea lucrului Comisiei specializate de evaluare academică şi acreditare a Universităţii de Criminologie care a concluzionat că Universitatea de Criminologie asigură instruirea juriştilor la nivelul cerinţelor contemporane şi a propus Departamentului de Evaluare Academică şi Acreditare a Instituţiilor de învăţământ din Republica Moldova acreditarea Universităţii de Criminologie.

Această concluzie fiind ignorată, s-a adoptat o decizie, diametral opusă, despre retragerea licenţei. Decizia sa Camera de Licenţiere a adoptat-o în regim de urgenţă fără a fi pătrunsă esenţa lucrurilor şi implicaţiile sociale efective, cu încălcări de procedură şi greşeli juridice.

Menţionez din capul locului, că Universitatea de Criminologie nu şi-a asumat samovolnic şi ilicit misiunea de a organiza învăţământul postuniversitar specializat. Masteratul activează în baza deciziei unui organ abilitat, şi anume, a Comisiei pentru licenţiere a Ministerului Educaţiei (proces verbal nr. 44 din 10 aprilie 2001). Ministerul Educaţiei a eliberat autorizaţia respectivă Universităţii de Criminologie, ca şi altor instituţii de învăţământ superior, de stat sau particulare, în cunoaştere de cauză. Nici mai târziu, Ministerul Educaţiei şi Camera de Licenţiere nu ne-a avertizat nici o dată şi sub nici o formă despre faptul că Universităţii de Criminologie i-a fost eliberată, contrar legii, autorizaţia pentru studii postuniversitare specializate şi că ea trebuie să-şi suspende activitatea în această direcţie.

Într-adevăr, dacă Universitatea de Criminologie desfăşoară „ilicit” activitatea de învăţământ postuniversitar, ar fi fost corectă nu retragerea licenţei instituţiei, ci doar anularea deciziei Comisiei de licenţiere a Ministerului Educaţiei şi retragerea anexei eliberate de acest organ. Oricum, chiar dacă vom considera că instruirea postuniversitară specializată din cadrul Universităţii de Criminologie contravine legislaţiei, acest fapt nu poate servi drept motiv pentru retragerea licenţei şi sistarea activităţii la toate nivelurile de instruire ale instituţiei şi în toate reprezentanţele.

Rămânem convinşi că sistarea activităţii Universităţii de Criminologie cu implicarea resurselor administrative şi cu folosirea metodelor reproşabile nici de cum nu serveşte intereselor ţării. În aceste împrejurări problema Universităţii de Criminologie devine nu una particulară, ci o problemă socială.

În acest mod sunt prejudiciate nu numai interesele colectivului Universităţii de Criminologie ci şi ale statului şi ale societăţii. Cine câştigă şi cui îi este convenabilă lichidarea Universităţii de Criminologie?

Rămânem convinşi că, acţiunile întreprinse contra Universităţii de Criminologie pot fi sancţionate şi dorite doar de acele forţe care se tem de progresele înregistrate de instituţia noastră în plan educaţional şi ştiinţific, forţe care în ultimul timp întreprind măsuri acerbe întru discreditarea şi distrugerea ei, acele forţe care de mai mult timp încearcă a croi sistemul educaţional din ţară după interesele lor meschine şi în detrimentul intereselor publice. Deci, lichidarea Universităţii de Criminologie a fost o comandă specială şi nu are nici o importanţă cine este solicitantul. Aceasta e o constatare a stării de lucruri care reiese din logica evenimentelor ce se derulează în jurul instituţiei noastre.

Au fost prejudiciaţi studenţii şi părinţii fiind practic impuşi să migreze în alte instituţii, gravă este şi soarta cadrelor didactice şi ştiinţifice. Profesori şi cercetători îşi pierd instantaneu locul de muncă şi ajung pe drumuri. Unii poate că îşi vor găsi un loc de muncă, majoritatea însă vor trebui să-şi abandoneze meseria. Or, autorităţile preferă ca ei să ia calea pribegiei şi să ajungă pe şantierele din Spania sau Portugalia? Vă daţi seama că şi familiile lor vor avea de suferit. Ne întrebăm şi îi întrebăm pe responsabilii din Ministerul Educaţiei şi pe cei de la Camera de Licenţiere dacă ei au luat în consideraţie consecinţele menţionate şi dacă soluţia aleasă justifică asemenea prejudicii colaterale?

Ţinem să subliniem că atacul organizat împotriva Universităţii de Criminologie nu este singular. Vă amintim că mai întâi a fost atacată Universitatea de Ştiinţe Aplicative din Moldova, iar apoi Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, care a rezistat, deşi a pierdut o facultate. Astăzi, pe lângă Universitatea de Criminologie a fost atacată Universitatea de Studii Umanistice din Moldova şi Academia Internaţională de Drept Economic, cărora li s-a retras licenţa de activitate. Este clar că mâine vor cădea victime şi alte instituţii particulare de învăţământ. Că nu este vorba despre o „asanare” a învăţământului particular din Republica Moldova o denotă faptul că în vizor au fost luate instituţii particulare de învăţământ din cele mai prestigioase.

Privită în fond, trebuie conştientizate următoarele aspecte ale problemei. Apariţia sectorului privat în învăţământ a fost o necesitate a timpului. O naţiune poate să crească şi să prospere realizând doar potenţialul uman crescut în pluralitate de opinii şi format în instituţii de alternativă.

Pe piaţa serviciilor educaţionale a mai apărut un subiect. Şi nu este vina sectorului privat din învăţământ că procesul de formare a acestui sector s-a derulat fără o dirijare şi influenţă din partea statului. Imperfecţiunea cadrului legislativ şi ignoranţa factorilor de decizie din învăţământ a condus la înregistrarea a zeci și zeci de instituţii. Astăzi, autorităţile publice dorind să facă ordine şi poate chiar să se reafirme la acest capitol, încep, cu regret, a lupta nu cu unele instituţii care nu corespund cerinţelor impuse, ci cu sectorul privat în întregime, implicând tot arsenalul de mijloace disponibile.

Pe noi, cei care activează în instituţiile private, nu ne sperie cerinţele referitoare la organizarea şi funcţionarea unei instituţii moderne de învăţământ. Ne pune în gardă doar politica dublelor standarde aplicată instituţiilor de învăţământ de stat şi celor private.

Pe parcursul anilor s-a făcut tot posibilul pentru a contrapune instituţiile de stat celor private, ultimele numite de alternativă, nestatale sau particulare, fiind învinuite de distrugerea învăţământului din Republica Moldova. Uitând însă că anume din cauza neglijenţei şi ignoranţei funcţionarilor publici a fost distrus fondul intelectual şi material al instituţiilor de stat şi că doar graţie eforturilor depuse de eminenţii conducători ai acestor instituţii ele nu numai că au supravieţuit, dar şi şi-au restabilit potenţialul.

Trebuie să recunoaştem că calitatea pregătirii unui jurist nu depinde de forma de proprietate a instituţiei de învăţământ unde el îşi face studiile, iar apartenenţa instituţiei sectorului de stat nu este apriori o garanţie a calităţii, a lucrurilor bune şi frumoase.

Am dori totuşi încă o dată să subliniem ideea că învăţământul nu poate fi de stat sau privat. O asemenea delimitare este incorectă. Învăţământul şi educaţia noii generaţii se face în interesele statului şi ale poporului, autorităţilor publice revenindu-le sarcina de a elabora şi de-a promova politica educaţională, în parteneriat cu societatea civilă. O cu totul altă chestiune este aceea în care anume instituţii se realizează politica statului în domeniul vizat: în cele fondate de instituţiile guvernamentale şi finanţate din bugetul statului sau în alte instituţii, fondate din propriile surse de către persoane fizice sau juridice.

Experienţa ţărilor avansate demonstrează că existenţa ambelor forme de învăţământ este benefică pentru sistemul educaţional al unei societăţi moderne. Şi oare o aşa instituţie cum este Universitatea de Criminologie nu are dreptul de a exista realizând o necesitate socială în domeniul învăţământului, domeniu declarat ca prioritate naţională?

În final dorim să menţionăm că, în cazul Universităţii de Criminologie este nu numai o încercare pentru colectivul pe care avem onoarea să-l conducem, dar şi pentru societate în întregime; este un test social vizând existenţa sau lipsa a celui mai principal element al statului de drept cum este democraţia, justiţia şi echitatea socială. Acest caz, de asemenea scoate în evidenţă atât imperfecţiunea cadrului legislativ din domeniul învăţământului cât şi vulnerabilitatea componentului privat a sistemului educaţional naţional. Populaţia se va feri de instituţiile private în lipsa garanţiilor că acestea nu vor împărtăşi soarta instituţiei noastre.

Fondatorii şi rectoratul Universităţii de Criminologie au întreprins şi întreprind acţiuni pentru salvarea bunului nume al instituţiei, rezolvarea echitabilă a problemei şi anularea deciziei adoptate de Camera de Licenţiere.

Însă în aceste condiţii, în care cei din Camera de Licenţiere resping orice demers de soluţionare corectă şi socialmente echitabilă a problemei, Universitatea de Criminologie se vede silită să apeleze la instanţele de judecată, deşi a refuzat să facă acest pas până acum, deoarece consideră că problema apărută nu este una de ordin juridic, ci ţine de nişte interese oculte şi poate fi soluţionată pe cale administrativă. Nu cred că este bine să se ajungă până la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Oare chiar autorităţile naţionale nu sunt capabile să soluţioneze de sine stătător nici o problemă de rezonanţă socială? Pentru mine atât ca cetăţean, cât şi ca jurist este jenantă o asemenea situaţie. Ne facem de râs în toată Europa. Nu mai vorbesc despre penalităţile substanţiale pe care Guvernul va trebui să le achite din bugetul ţării şi aşa pauper.

Pentru fondatorii Universităţii de Criminologie ca şi pentru toată intelectualitatea tării este evident, că în urma sistării activităţii Universităţii de Criminologie s-a creat un pericol real de distrugere a tot ce a fost creat cu atâta râvnă de fondatori, de colectivul de studenţi, părinţi şi profesori. Se distruge una din prestigioasele instituţii private de învăţământ cu profil juridic şi unul din puţinele centre de cercetări ştiinţifice în domeniul patologiilor sociale şi a criminalităţii. Cu regret acest proces se petrece fiind tolerat de factorii de decizie inclusiv de Guvern.

Reieşind din situaţia creată şi întru păstrarea instituţiei pentru popor, fondatorii Universităţii de Criminologie, la adunarea generală din 16 august 2003 au decis de a iniţia procedura de reorganizare, prin transformare, a Societăţii cu Răspundere Limitată Universitatea de Criminologie în instituţie de învăţământ publică. În acest scop fondatorii au decis de a transmite în proprietate publică tot patrimoniul S.R.L. Universitatea de Criminologie, creat din aportul fondatorilor şi cel dobândit în proces de activitate. Valoarea totală a fondurilor fixe constituie, la moment, mai mult de cinci milioane lei şi include: patru blocuri de studii plasate în localităţile Chişinău, Soroca, Ungheni (suprafaţa totală de 7615 m2); biblioteca cu un fond de carte de peste 26 mii unităţi, clase cu calculatoare şi tot de ce este necesar pentru petrecerea procesului de instruire. Adevărata valoare o constituie însă corpul profesoral didactic al Universităţii de Criminologie.

De aceea, credem, cu certitudine, că în curând totul se va îndrepta pe făgaşul normalităţii şi legalităţii.

Rector al Universităţii de Criminologie
dr. conf. universitar Valeriu BUJOR